O lacrimă a lui Dumnezeu

Dac-ai ști că te chem Eu,
Dumnezeu,
În orice floare ce răsare,
În orice răsărit de soare,
În orice ploaie care trece,
În stropul cald, în stropul rece,

Ai mai privi spre răsărit?
Ți-ai amintit că n-ai iubit?
Ai prefera să mă găsești?
Ai continua să mă rănești?

Te chem, te vreau să fii ca Mine
Chiar dacă poate noaptea vine,
Aștept, plângând, dragostea ta
Chiar dac-o dai și altcuiva...

Nu mai am lacrimi de când plâng,
Nu mai rezist cu tine-n gând,
Ești special, ești fiul Meu
Și te iubesc!
                 Sunt Dumnezeu.

Nu doresc din Periplu

Nu doresc 

Nu doresc să mă chemi

Într-o primăvară

Ca prima oară,

Doresc să visez

Ca toți copacii înfloriți,

Mă iubesc

Așa cum te doresc.

Nimeni nu mă cheamă pe nume…

Numai de m-ai iubi,

Aș inflori!

E soare, cald 

E soare, cald, și stelele s-au stins

Mă pribegesc în dorul tău de mine, Poate în noaptea ce-a trecut am plans

Când nu eram în vise iar cu tine.

Am râs, știu sigur că am râs prin somn

Și poate că de asta plâng acum întruna

Căci știu că nu-mi mai poți fi soț și domn

Dacă nu vor veni încă trei ierni de-acuma.

Te vreau imens, dar nesfârșita noapte

Se va lăsa din nou peste acești pustii

Voi plânge, mă voi stinge-n calde șoapte

Voi regreta când n-ai să poți să vii.

Totuși, de-acum am înțeles că eu

Voi fi unită doar cu Dumnezeu

Însă mai vreau copii, vreau să nasc prunci

Și să revin pe unde tu te duci.